Deva Gold "sapa' muntii fara autorizatie de exploatare? Asteptam un grabnic raspuns al Guvernului.

miercuri, 29 octombrie 2014

Deva Gold a inceput lucrari în cariera Coranda din comuna Certejul de Sus cu sau fara autorizatie de mediu? Asteptam raspunsul Guvernului Romaniei.


Reprezentanţi ai rețelei Mining Watch România au avut în data de 27 octombrie o întâlnire cu primarul comunei Certeju de Sus, Petru Cîmpian, căruia i-au solicitat accesul la autorizaţia de construire pentru lucrările comandate de Deva Gold SA în cariera Coranda. Reprezentanţii Mining Watch au dat curs invitaţiei lansate în presă de acesta şi au dorit să verifice dacă respectiva autorizaţie există şi dacă respectă rigorile legilor relevante.
Reamintim ca în data de 16 octombrie Mining Watch România a emis un comunicat de presă privind începerea lucrărilor de construire de către Deva Gold în cariera Coranda din comuna Certejul de Sus. Prin comunicatul de presă Mining Watch România semnalează lipsa autorizației de construire, date fiind informațiile primite în mod direct din cadrul Primariei Certeju de Sus și dată fiind lipsa de la fața locului a panoului de șantier care să indice datele autorizației emise. Ca reacție la comunicatul Mining Watch România, primarul Petru Cîmpian a afirmat că lucrările ce se desfășoară sunt în legalitate, iar că instituția pe care o conduce a emis pe 16 septembrie 2014 autorizația de construire cu numărul 10.
În prezent lucrările continuă în perimetrul minier Certej:
În timpul discuţiilor d-l Cîmpian a ţinut în braţe trei dosare pe care le-a prezentat ca fiind documentul de autorizare, dar a refuzat să ofere şansa studierii sau măcar a vizualizarii lor de către cei prezenţi. Menţionăm că documentele de autorizare a lucrărilor de construcţie sunt documente publice, autorităţile neavând nici un temei legal pentru care acestea să nu poată fie studiate de cetăţeni.
Mining Watch suspectează că refuzul vehement al primarului de a face publică autorizaţia se datorează faptului ca actul ascunde în fapt grave nereguli şi ilegalităţi. Examenul legalității acesteia de catre instanța competentă ar avea cel mai probabil ca şi consecinţă anularea sa și ar scoate la iveală abuzuri ale autorităţilor. Mining Watch România aşteaptă cu interes rezultatele verificărilor Inspectoratului de Stat în Construcţii, sesizat în data de 15 octombrie 2014 şi care încă nu a răspuns cererilor membrilor reţelei.
Pentru a asigura publicarea dosarului complet al autorizaţiei şi punerea sa la dispoziţia publicului interesat pentru consultare, a fost depusă la Tribunalul Cluj o acţiune de chemare în judecată. Mining Watch cere astfel ca instanţa competentă să oblige primăria Certeju de Sus la respectarea legii liberului acces la informaţii.
“Primarul Petru Cîmpian a luat alături de dosarul de autorizare şi un mare NU în braţe. A rezistat la toate insistenţele membrilor Mining Watch şi a jurnaliştilor de a studia dosarul, asigurând doar verbal că totul este în regulă. Această atitudine nu doar alimentează, dar şi confirmă suspiciunile unor grave nereguli ce se ascund în spatele nerespectării legilor transparenţei. Certeju de Sus nu este parte dintr-o orânduire democratică, ci dintr-una cîmpianocratică” a declarat Roxana Pencea, reprezentant al reţelei Mining Watch România.
Pentru mai multe informații: Roxana Pencea, e-mail: contact@miningwatch.ro, mobil: 0723 024300.

Un comentariu:

  1. Pai, la cat de ocupat este Guvernul cu campania prezidentiala, trebuie sa fii tupeist sa-i mai ceri astfel de lamuriri tocmai acum!!... Ce importanta au resursele minerale ale tarii, pe noi ne intereseaza doar ca Ponta sa ajunga presedinte!...

    RăspundețiȘtergere